TABU LINGVISTIC s. n. + adj. (< fr. tabou linguistique, cf. polinez. tabu < ta „sacru”, „sfințit” + bu „foarte”): tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase sau de pudoare; în acest caz, vorbitorii consideră cuvântul fie „sacru”, fie indecent. Există deci un t.l. pozitiv și un t.l. negativ (v. interdicție de vocabular).